Relatia terapeut – client

Relatia terapeut – client este bazata, ca si toate celelalte relatii pe care le avem, pe echilibrul intre a da si a primi. Din experienta mea, am invatat ca, urmarind permanent sa mentinem acest echilibru, avem o mai mare satisfactie a vietii.

Atunci cand dai prea mult si primesti prea putin devii frustrat, anxios si incepi sa ai resentimente deoarece incepi sa ai asteptari care nu iti vor fi indeplinite, mai ales daca dai in ideea ca vei primi.
Cand primesti mai mult decat dai, poate parea la prima vedere, foarte bine. Doar ca incepi sa crezi ca totul ti se cuvine, incepi sa ai pretentii din ce in ce mai mari si cand nimeni nu le va mai putea satisface, poti sa cazi intr-o cumplita tristete, amaraciune si lipsa de sens.
Dupa cum se vede, ambele variante duc la acealsi lucru. De aceea, urmarirea mentinerii echilibrului intre a da si a primi este o practica permanenta. Sigur ca uneori dam mai mult deoarece avem un prea-plin al fiintei noastre si de asemenea primim, poate neasteptat, ceva extraordinar. Daca putem constientiza ceea ce se intampla si suntem bucurosi ca dam si recunoscatori ca primim, atunci este echilbru.
Psihoterapia este un proces in care terapeutul si clientul, si, nu de putine ori si alti membri ai familiei, discuta despre foarte multe probleme, cum ar fi evenimente, experiente, amintiri, in scopul obtinerii unor schimbari pozitive astfel incat clientul sa isi poate trai viata mai bine, mai autentic, mai din plin decat a facut-o pana atunci.
Stiu ca este destul de greu sa vorbesti unui strain despre cele mai sensibile probleme, ganduri si sentimente pe care le ai. Insa, uneori, sa-i vorbesti unui om pe care abia l-ai cunoscut, poate fi mult mai bine dacat sa vorbesti cuiva din familie sau unui prieten apropiat. Te poti simti mai liber si esti sigur ca va intelege. Daca poti pune in cuvinte ceea ce te apasa, un bun terapeut te ajuta sa intelegi care este originea acestor ganduri si in ce fel te afecteaza in prezent. Astfel ca te voi incuraja sa-ti dezvalui gandurile si sentimentele inconfortabile sau poate dureroase deoarece acestea au cel mai mare potential in dezvoltarea ta. Realizarea acestui lucru depinde insa de tine si de ceea ce doresti tu.
De exemplu, un artist ajunge sa stapaneasca tainele unui instrument muzical, ca urmare a unui efort sustinut, zilnic, nu doar pentru a stapani tehnica, dar si pentru a putea canta cu sufletul. Cum am putea, atunci si noi, sa ajungem sa cantam la clapele propriei noastre vieti fara a ne dezvolta personal, fara o alimentatie potrivita, fara exprimarea sanatoasa a emotiilor sau gandurilor sau fara atentie acordata noua insine si celorlalti? Cum sa ajungem ca noi sa ne traim viata si nu invers?
In urma efortului fiecaruia dintre noi se arata, pas cu pas si rezultatele. Acestea apar inevitabil. Asa cum, daca ne straduim in mod regulat sa ne dezvoltam musculatura, muschii se vor vedea incetul cu incetul. Ei sunt prezenti in corpul nostru, asteapta doar sa ne ocupam de ei.
Daca vom cultiva, in fiecare zi, iubire, creativitate, stima de sine, incredere si forta interioara in ciuda a ceea ce am trait sau traim inca, ele se vor dezvolta deoarece sunt deja prezente. Le-am uitat pentru ca am fost ocupati sa ne aparam, sa ne scuzam, sa facem pe plac de frica si nu din iubire, am fost invatati sa ne ascundem, sa ne fie rusine, pentru ca am trait greutati, pierderi, abuzuri, acte de violenta, abandonuri, respingeri.
Pentru ca pana acum doar am supravietuit si nu am trait.
Terapia presupune un efort, constant chiar, deoarece este necesar sa schimbi spatiul interior. Am invatat sa traim intr-un anumit fel si asta, desi e greu de crezut, iti ofera un confort. Cati oameni nu spun: “ce rost mai are?” sau “’asta este soarta mea, ce mai pot schimba acum?’’. Omul supus necunoscutului prefera sa stea intr-un ‘’cunoscut’’ chiar daca este nefericit, nemultumit. Chiar daca, decat sa mearga acasa mai bine sta la birou pana noaptea tarziu. Sau chiar daca, intr-un cuplu, nici unul, nici altul nu s-au mai tinut in brate poate de ani de zile. “E mai bine asa…’’
Este ca si cum nu am mai pleca nicaieri in lume pe clasicul motiv ‘’nicaieri nu e ca acasa’’. Ca sa pleci in calatorie, mai intai te gandesti ce loc iti doresti sa explorezi, faci rezervari, pregatesti bagajul si iei cu tine doar ce este necesar, nu tot ce ai in casa. Toate acestea presupun, totusi, un efort minim. Nu poti face nimic fara efort. Iar la intoarcerea acasa, te simti incarcat de energie, vezi lucrurile mai linistit, mai altfel. Ai chef chiar sa muti putin mobila in casa, sa tragi storurile sa intre mai multa lumina, sa-ti suni prietenii sa le povestesti ce ai vazut, ce ai descoperit, ce ti-a placut si ce nu. Parca vezi lumea diferit, mai colorata, mai vie. Si iti faci deja planuri pentru urmatorul drum.
Sigur, riscam sa mai alunecam in vechile obiceiuri pentru ca sunt confortabile. Facem promisiuni si uitam de ele, ne hotaram si ne razgandim, ne intrebam daca n-ar fi mai bine sa facem altceva. Totusi, ne surprindem, incet-incet, ca avem mai multa rabdare cu copilul nostru, ca suntem invitati mai des in oras si ca hainele ne stau mai bine. Apoi avem curaj sa vedem cum a fost si ce a fost cu noi mai demult, incepem sa intelegem si, intr-un final, incepem sa acceptam. Si acceptam nu pentru ca ne simtim fortati, ci pentru ca asa simtim in inima noastra. Apoi, se atenueaza teama fata de judecati, de critici si de privirile celorlalti, zambim mai mult, radem din rasputeri si ne bucuram mai des si mai fara efort, adica ne asezam in noul spatiul interior
Ne dam seama ca, in fond, viata noastra e in joc, si nimeni nu o poate trai in locul nostru.
De aceea, psihoterapia nu este nicidecum pentru ‘’nebuni’’, cum inca se mai spune la noi, ci mai degraba pentru oamenii sanatosi, lucizi care simt si vad foarte bine ca viata lor nu este asa cum si-ar dori sa fie.

Daca totusi, dupa cateva sedinte, increderea ta in mine, nu are un nivel destul de bun astfel incat sa te simti confortabil, te rog sa-mi spui si vom vedea impreuna despre ce este vorba. Si eu am avut usoare dificultati cand mi-am inceput propria terapie, dar am avut incredere ca fac ceva pentru mine, iar acest lucru nu imi putea aduce decat bine. Apoi i-am acordat incredere terapeutei mele, chiar daca nu o cunosteam deloc. Cu toate acestea, una din temele mele de inceput a fost ca nu credeam ca iau decizii bune. Acum stiu, ca atunci cand iti pui in gand sa te vindeci, iti iese in cale persoana potrivita.

Discuta cu terapeutul tau toate starile prin care treci, trairile pe care le ai in cabinet si in afara lui. Nici un terapeut din lume nu iti ghiceste gandurile si dorintele. Doar exprimandu-te asa cum esti, chiar daca uneori ti se pare a fi prea dureros sau rusinos sau ridicol, sau oricum te-ai putea gandi, doar asa poti scoate la lumina adevaratul tau Sine si iti poti gasi linistea interioara. Intreaba orice nu stii, poti pune intrebari care ti se par “prostesti”, iar daca nu intelegi raspunsul, cere clarificari. Fii deschis cu terapeutul tau si fii deschis cu tine insuti. Relatia ta cu terapeutul se bazeaza pe comunicare eficienta. Aceasta inseamna ca poti spune ce se intampla cu tine, si atunci cand esti bucuros si totul merge bine, dar si frustrarile si insatisfactiile pe care le acumulezi. Nimeni nu reproseaza nimic, iar modul in care spunem ce ne framanta este unul care nu foloseste injuriile sau alt gen de violenta. Acest fel de a comunica este valabil in toate celelalte relatii pe care le avem in familie sau in societate.
Una din cele mai dificile sarcini este sa infrunti adevarul despre propriile dependente, obiceiuri auto-distructive, propria agresivitate si esecurile personale. Uneori e foarte greu sa-ti apreciezi si succesul, bunatatea interioara si dorinta de a fi iubit. E important sa vorbesti despre toate acestea, altfel vei ramane blocat si nu vei putea inainta.
Doar tu si cu mine vom stii ce vorbim aici. Eu pot dezvalui sedintele noastre doar in conditiile impuse de lege.