Intimitatea emotionala in cuplu

Majoritatea dintre noi ne dorim sa avem un partener alaturi de care sa putem darui si primi iubire, iar acest lucru este suficient de greu de obtinut. Dar se pare ca si daca reusim, inca si mai greu este sa putem impartasi o reala intimitate cu celalalt. O relatie de cuplu are multi inamici dar unul dintre cei mai puternici este frica de intimitate. A te indragosti sau a fi intr-o relatie de iubire cu un partener de cuplu inseamna implinire si bucurie, dar si anxietate, teama de a fi respins sau de a nu fi suficient de bun. Si desi dorim, in sinea noastra sa ne apropiem, sa ne deschidem, teama ne face sa ne indepartam.

Intimitatea nu este un ‘’lucru’’, n-o poti mirosi, auzi, vedea sau atinge. Este ceva ce simtim si este un proces dinamic, creste sau scade in functie de ceea ce noi facem.

Intimitatea emotionala presupune a fi apropiat emotional de partener, adica sa lasam garda jos si si sa ii dam posibiltatea sa stie ce gandim si ce traim, intr-un mod autentic si de pe o pozitie sanatoasa, simtindu-ne, in acealasi timp, in siguranta stiind ca el nu ne va judeca, respinge sau parasi.

Intimitatea este, in acelasi timp, si despre a fi capabili sa acceptam sentimentele celuilalt si de a fi acolo, prezenti, cand ii cad barierele. Unul dintre aspectele cele mai satisfacatoare ale unei relatii de cuplu este aceasta abilitate de a impartasi lumea noastra interioara cu partenerul si, in acelasi timp, de a putea fi alaturi de el si de experientele sale.
Dupa cum stim avem o paleta larga de trairi, de la tristate si durere, pana la fericire si iubire si, uneori, si cele negative si cele pozitive pot fi greu de dezvaluit.

Frica de intimitate incepe devreme, in copilarie. Felul de ne comporta in relatii nu vine in mod natural (nu ne nastem stiind cum sa ne comportam) ci este nevoie sa invatam sa ne comportam, asa cum invatam si alte lucruri. La baza acestei invatari sta felul in care noi am relationat cu primele si cele mai importante persoane persoane din viata noastra – parintii nostri si, mai ales, cu mama pentru ca ea este prima cu care avem o relatie.Cu ceea ce ne nastem, insa, este instinctul de a ne atasa, de a crea legatura, de a cauta pe cineva care sa aiba grija de noi. Dificultatea parintelui de a construi o buna relationare fizica si emotionala afecteaza nevoia copilulul de a se atasa (simtim ca nu putem, ca nu e nimic si nimeni acolo). El se simte neputincios si coplesit in incercarea sa de a se lega emotional cu consecinte in dezvoltarea intregii personalitati. Exista doua mari temeri care duc la evitarea intimitatii sunt: teama de respingere sau abandon si teama de a fi acaparat (de a fi invadat, controlat).

Cand experimentam relatii de atasament disfunctionale cu parintii si/sau cu cei din imediata apropiere (respingere, abandon, neglijenta, abuzuri de orice fel, durere emotionala), vom avea, mai tarziu, dificultati in a ne simti si intelege propriile emotii si, evident si pe ale celorlalti.

Ce se intampla cu noi in asemenea situatie? Ne creem aparari, mecanisme psihice de protectie care sa ne ajute sa facem fata la ceea ce se intampla si la faptul ca nevoile noastre de baza nu sunt implinite – negare, reprimare, intoarcere impotriva propriei persoane, transformarea in contrariu, izolare, agresivitate, victimizare, minimalizare, etc. In acea perioada aceste mecanisme sunt bune, dar mai tarziu, in viata de adult, ne blocheaza si ne este greu sa avem relatii apropiate.
Daca in copilarie, nu ne-am simtit vazuti, intelesi si ascultati, daca nu ne-am putut arata cu adevarat in fata celor mai intime persoane de atunci, atunci invatam:
– ca nu e bine sa ne bazam pe cineva (‘’sunt singur in lumea asta’’)
– ca nu suntem in siguranta daca lasam pe cineva sa se apropie (pentru ca cei apropiati ne fac sa simtim durere)
– sau ne creem o lume ideala, imaginara in care totul e perfect

In felul acesta imaginea de sine se deterioreaza mult ajungandu-se pana la alterarea identitatii de sine, formandu-ne despre noi o parere care are de-a face cu ceea ce familia ne-a aratat. Si, cu aceasta noua identitate, fabricata, putem trai tot restul vietii. Intrebarea este: CUM? Pentru ca in relatiile noastre de mai tarziu ne confruntam des cu probleme de incredere si control (uite asa apare si lupta pentru putere in cuplu si, evident, cand exista aceasta lupta, e imposibil sa existe si intimitate, apropiere). Apoi vom avea de furca in a crede ca cineva ne poate iubi si aprecia cu adevarat. In acest fel apare un conflict interior intre dorinta de a fi sau a face ceva conform nevoilor, potentialului propriu versus neputinta venita blocajele oferite de identitatea construita care spune: nu esti in stare sau este periculos!

Oamenii, in general, sunt facuti sa experimenteze, sa-si asume un anumit grad de risc care vin din nevoia fundamentala de diversitate. In acelasi timp, psihicul omului este relational si nu poate sta in conditii de izolare pentru mult timp. Imposibilitatea de a experimenta relationarea creeaza multe frustrari si se adauga la lista deja lunga de nevoi neimplinite de demult: nevoia de acceptare, de recunoastere, de siguranta, de importanta.
Cu toate acestea atunci cand cineva este iubitor fata de noi, in interiorul nostru apare scanteia: sa credem aceasta persoana care ne spune cu blandete si grija ca ne place si ca vrea sa fie impreuna cu noi sau sa ne bazam pe vechile dar de-acum familiarele noastre credinte care ne striga la noi: FUGI, POTI FI RANIT!

In relatiile noastre din viata adulta merita sa verificam daca frica de apropiere resimtita este reala sau e o REACTIVARE a unei rani din trecut. (n.b. este fundamental ca, mai intai, omul sa-si vada rana, sa inteleaga ca are o rana).

Ce am putea face sa obtinem o mai buna intimitate?

– Sa dezvoltam o buna constiinta de sine – o perceptie clara despre propria individualitate, despre punctele tari si cele slabe, despre propriile ganduri, credinte, motivatii si, nu in ultimul rand, emotii si sentimente. Constiinta de sine ne permite sa intelegem si atitudinea sau reactiile noastre la ceea ce fac ceilalti, ajungand in acest fel sa-I intelegem si pe ei devenind mai empatici
– Sa petrecem timp de calitate cu partenerul. Obtinerea intimitatii cere timp, iar cineva care nu doreste sa petreaca timp cu cealalta persoana, in mod evident nu este capabil sa dezvolte o relatie apropiata
– Sa comunicam activ – comunicarea active presupune sa avem un raspuns si nu o reactie. Asa ca, dupa ce intelegem de unde vin reactiile noastre, e necesar sa ne concentram pe ceea ce spune partenerul si sa raspundam atunci cand intelegem pe deplin ce vrea sa spuna.Daca ne e greu sa intelegem, punem intrebari. Daca si asa ne este greu sa raspundem ne putem lua un timp informand partenerul ca avem nevoie de asta si ca com reveni cu raspunsul
– Sa fim sinceri si sa spunem adevarul – fara sa-l ranim pe celalalt si incercand sa fii cat se poate de clar. Uneori avem anumite sentimente si trairi care fierb in noi si se intampla sa le dezvaluim atat de brutal incat nu doar ca il ranim pe celalalt dar ne ranim si pe noi. Daca ne simti trist, mai bine spunem asta din timp decat sa ajungem la iritabilitate, frustrare sau furie
– sa gasim placerea atingerii – de cand ne nastem avem nevoie de atingere, mangaiere iar lipsa lor inca de atunci poate crea blocaje in dezvoltarea noastra fireasca. A te tine de mana, a te imbratisa, saruta, a face sex cu iubire sunt toate modalitati de a ne apropia de celalalt dar si de noi insine si de nevoile naturale ale fiecaruia dintre noi
– Sa acceptam partenerul – adica sa intelegem si sa putem trece, din cand in cand, peste imperefectiunile celuilalt (vorba cantecului: ‘’all your perfect imperfections’’. Fara acceptare e greu sa dezvoltam o reala intimitate. Mai intai este necesar sa ne putem accepta pe noi deoarece este foarte dificil sa acceptam pe altcineva daca nu avem capacitatea de a ne accepta propriile defecte, macar partial. Uneori, exista diferente de ne-negociat – vedem daca sunt atat de grave pentru noi si, daca nu sunt, le acceptam si mergem mai departe
– Sa ne luam timp pentru noi – a petrece timp ”eu cu mine” ne ajuta sa facem ordine in ganduri si in emotii, sa ne gandim cum sa abordam problemele, ce poate fi rezolvat si ce nu, ce pot sa accept si ce nu. In plus, putem face ceva pt sufletul, corpul si mintea noastra pentru a ne reincarca fizic si psihic, devenind ulterior mai prezent in relatie si mai dispus la a face ceva ca s-o invigoreze – poate chiar o apropiere sufleteasca mai puternica!
– sa stabilim, impreuna cu partenerul, zile, ore doar pentru distractie. Fara nici o discutie serioasa despre noi, job, parinti, copii, suparari, frustrari, etc. Acest timp este doar pentru placere si, cu cat este mai spontan, cu atat devine mai bun 
O relatie intima sanatoasa ne ajuta sa ne simtim mai in siguranta, mai increzatori, ne ajuta sa avem vitalitate, sa gasim solutii eficiente la problemele care apar inerent in viata noastra. Ne ajuta sa fim mai veseli si sa ne bucuram mai mult de lucrurile marunte. Si, nu in ultimul rand, ne ajuta sa dam generatiilor urmatoare un model mai sanatos de relationare.