E.E. Schmitt – Oscar si Tanti Roz
Oscar are 10 ani si ii scrie lui Dumnezeu. Simplu, direct si fara ocolisuri. Ii scrie din spital, la recomandarea celei mai bune prietene a sa, Tanti Roz. Oscar, desi nu crede ca exista Dumnezeu, se gandeste s-o incerce si pe-asta. Ce ar fi in faptul ca, scriindu-i, poate sa-i spuna toate gandurile care, nespuse, devin “vechi si imputite”, asa cum discutase cu Tanti Roz. In plus, are dreptul la o cerere pe zi, pentru el sau pentru altii.
Prima intrebare catre Dumnezeu este “o sa ma fac bine? Da sau nu? Nu e greu deloc. Tai cu o linie varianta in plus. Pe maine!”
Oscar stie ca boala lui e grava, mai ales dupa privirile si lipsa pe simt al umorului pe care a vazut-o mai ales la doctorii lui, dar si la parinti. Dar durerea cea mai mare a lui este atunci cand afla ca parintii lui sunt “niste lasi” si, mai rau “ma cred si pe mine las”. Asa ca, dupa socul pe care il are “auzind ce auzisem” decide sa se ascunda de toti si toate intr-o camaruta intunecata a spitalului, drept razbunare. “imi urasc parintii, sunt niste prosti”, ii spune el prietenei sale si impreuna, pun la cale un plan de viata.
In urmatorele 12 zile va trai, in fiecare zi, cate 10 ani. Asa ca azi e un copil de 10 ani, maine un adolescent de 20 de ani, declarand “nu mai vreau sa trec prin asta!”. Apoi un tanar de 30 de ani, casatorit cu frumoasa sa sotie Peggy, din salonul alaturat, amandoi incercand sa vada daca e bine sau nu sa aiba un copil, pentru ca, asa cum ii spune Oscar lui Dumnezeu “ii faci cum ii faci, dar dupa aia trebuie sa ai timp si sa-i cresti”
“Viata de cuplu e chiar misto” constata Oscar, “mai ales dupa 50 de ani cand ai trecut prin multe”.
La 90 de ani “ti-am urmat sfatul”, ii spune el lui Dumnezeu, “pentru prima data am contemplat lumina, culorile, copacii, pasarile si animalele. Simteam ca traiesc si ma infioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat”
Sfarsitul cartii este delicat, duios, plin de iubire, iti inmoaie sufletul si iti limpezeste gandurile. Cu siguranta, simti ca ai alta persepectiva asupa vietii si a mortii, . este o carte, o poveste care merita sa fie recitita din cand in cand.