Cine sunt eu ca urmare a ceea ce a fost si este? 20.05.17

RANA MAMEI

Rana produsa de mama este acea rana a psihicului copilului aparuta ca urmare a faptului ca relatia cu mama a fost puternic disfunctionala sau a fost intrerupta la un moment dat. In anumite cazuri este vorba de absenta sau indisponibilitatea mamei de a fi prezenta fizic din cauza unei boli,a decesului sau altor circumstante care au dus la separare.
Dar, de cele mai multe ori, rana produsa de mama este un complex de rani asupra psihicului copilului pe o perioada mai lunga de timp ca urmare a faptului ca mama actioneaza, se conecteaza, traieste alaturi de copil si il educa prin prisma propriei rani, prin prisma propriei neimpliniri, temeri, resentimente, frustrari si multe altele.
Ca adulti, barbati si femei, ducem cu noi aceasta rana, ea manifestandu-se prin sentimentul ca nu suntem suficient de buni oricat de bine am face, asteptarea permanenta a aprobarii de la ceilalti, teama de a iubi sau de a fi iubiti de cineva, rusine fata de felul in care aratam, de sexualitatea noastra, vinovatie ca iti doresti mai mult decat ai in prezent, frica de a te desprinde de mama chiar la o varsta mai inaintata, nevoie de a domina sau de a fi supus, toleranta fata de nepasarea altora, adictii, depresii, etc.

Scopul fiecaruia dintre noi este de a reusi sa iesim din judecata asupra mamei, de a ne afirma propria individualitate si de a putea sa avem relatii mai constiente si mai responsabile cu ceilalti si, mai ales, cu copiii nostri.
Pe 20 mai 2017 te invit la un workshop de Constelatii ale Propozitiei Intentiei unde vom lucra impreuna pentru:
– A scoate la suprafata durerea si a nu o mai ascunde in spatele agresivitatii, manipularii de sine si de ceilalti, fantasmelor sau idealizarilor.
– A nu mai proiecta toate ranile noastre asupra partenerului sau copiilor.
– A renunta la anumite credinte si convingeri de genul “mama trebuie sa fie mereu disponibila emotional pentru mine”, ‘’mama trebuie sa fie cel mai bun prieten al meu si sa ma sprijine in orice fac”, ‘’mama nu ar trebui sa fie niciodata suparata pe mine’’.
– A renunta la visul ca mama va fi, intr-o zi, cine ai vrea tu sa fie – acest lucru va ajuta la a plange pierderea prezentei ei si a permite, astfel, vindecarea.

Orar: 10-18:30, cu pauze de cafea si o pauza de pranz de 45 minute
Locatia: Bd Magheru nr 26. Detalii despre adresa se vor primi la inscriere.
Cost: 200 de lei.

Pentru inscriere poti suna pana la data de 17.05.2017 la tel 0726.113.331 sau poti trimite un email la adresa adelam110@gmail.com. Inscrierea implica un avans de 100 lei. In cazul in care nu mai poti participa avansul nu este returnabil dar orice persoana pe care o trimiti in locul tau va fi binevenita ca si tine.
Fiecare participant poate lucra cu ceea ce este important pentru el, tema fiind orientativa.

Despre metoda:
Metoda Constelatiilor Identitatii ne ajuta sa vedem, sa ne apropiem, sa contientizam ranile noastre interioare pe care le ascundem, cu multa grija, prin mecanismele de protectie. Ne ajuta sa identificam conflictele interne si sa deblocam emotii. Ne invata sa avem rabdare, sa iesim din iluzii, sa renuntam la mijloacele de dominare si victimizare, sa ne asumam responsabilitatea pentru viata noastra, sa crestem partile sanatoase si sa ne intregim identitatea proprie
In prezent, practic aceasta metoda avand la baza teoria psihotraumatologiei multigenerationale dezvoltate de prof. Franz Ruppert. Prin aceasta metoda exploram, de fapt, structurile noastre psihologice. Toate evenimentele dificile din viata noastra ne schimba identitatea si ne influenteaza EUL (una din functiile de baza ale psihicului uman).
Este greu sa ne dezvoltam Eul pentru ca avem nevoie de ceilalti. De exemplu, indeplinirea nevoilor simbiotice din prima parte a vietii noastre ne face sa apartinem exclusiv altor persoane (mama, tata) si facem orice ca ele sa ni le implineasca: ‘’trebuie sa fiu cum vor, sa fac ce vor ca sa primesc ceva’’. Si, uneori, pare ca renuntam la cine suntem si la ce ne dorim sa facem pentru ca apare ideea ‘’primesc de la ceilalti doar daca nu mai sunt EU’’.
In restul vietii noastre exista intotdeauna o voce in interior care intreaba: ‘’Cine sunt eu?’’, “Aceasta este viata mea?’’ si, atunci, atentia noastra e necesar sa fie indreptata spre recuperarea sinelui autentic.

Cum se lucreaza?
Se alege intentia (ce dorim sa schimbam sau la ce vrem sa ne uitam). Cuvintele alese in intentie sunt foarte importante pentru cel care lucreaza pentru ca in aceste cuvinte sunt puse perceptii, reprezentari, trairi, cauze ale blocajelor, simptomelor. Cuvintele din intentie ne duc mai apropae de indentitatea noastra. Se alege, din grup, un reprezentant pentru fiecare cuvant. Odata plasat in constelatie, reprezentantul poate ‘’prin intermediul abilitatilor noastre perceptuale sa reprezinte sau sa participe si sa empatizeze in forma cea mai potrivita din punct de vedere fizic, emotional si mental cu circumstantele altor membri sau cu fortele din sistemul de familie…’’ (Albrecht Mahr).
Cu drag,
Psihoterapeut Adela Mihalcea
www.adelamihalcea.ro