Testimoniale
C.S., 34 aniIn primul rand vreau sa spun ca ma bucur nespus ca te-am cunoscut. Esti ca o raza de soare in viata mea tulburata.
Ma bucur si ca am facut terapie, unde m-ai ajutat sa realizez ce si de ce mi se intampla ce traiesc acum, dar si speranta pe care mi-ai sadit-o in suflet.
Toate intalnirile cu tine au fost extreme de placute si pline de invataminte. Esti un terapeut “foarte uman”, poate si pentru ca ai reusit sa intelegi atat de bine suferinta mea. M-am simtit foarte confortabil sa discut cu tine, fara sa imi fie rusine.
Desi inca sufar foarte tare, sunt sigura ca, cu ajutorul celor discutate cu tine, imi voi reveni.
Vreau sa iti multumesc ca ai acceptat sa participi la aceste intalniri cu mine, si apreciez foarte mult Institutul pentru ajutorul pe care il acorda celor care au nevoie de el si nu isi permit financiar. Asa cum a fost cazul meu.
Iti doresc mult succes in tot ceea ce vei face si sper ai parte numai de bine in toata viata ta (pentru ca faci numai bine).
C.W., 25 aniSunt un om cu traume, multe si dureroase.Sunt doar un om cu multe dureri in suflet, dureri pe care le-am lasat sa vorbeasca pentru mine.
De terapie n-am stiut ca am nevoie pana n-am simtit. Pana n-am simtit ca ma sufoc, ca-mi stau toate in gat, nu m-am gandit sa caut ajutor.
E un instinct de supravieturile cel ce te face sa te iei in brate si sa te pui pe canapeaua terapiei.
Adela a fost vocea durerii mele. Nu m-a lasat sa ma ascund, sa ma mint si nici sa ma descotorisesc de ea.
Am invatat ca ele, durerile mele, raman acolo, iar eu invat sa le accept si sa traiesc cu ele.
Sunt inca un om cu traume. Dar acum ele sunt ale mele, iar eu am vazut cine sunt fara sa ma mai raportez la ce m-a durut.
Pentru mine, asta insemna un strop de vindecare
Am trait inca de cand eram copil cu multe frici. Nu am avut pe nimeni aproape si m-am simtit dintotdeauna ca si cand as fi singura pe lume. M-am decis sa vin la terapie pentru ca imi era greu sa am o relatie de cuplu, nu puteam sa am incredere ca celalalt va vedea in mine ceva valoros si, daca nu pleca el, faceam in asa fel incat sa il fac eu sa plece. Pe parcursul terapiei, mi-am adus aminte tot ce mi s-a intamplat… nu a fost simplu, am trecut prin multe stari de furie, dezamagire, lipsa sperantei, suferinta. Am gasit puterea sa merg mai departe in acest proces avand-o aproape pe Adela. Nu m-am simtit nici o clipa singura, am inceput sa-mi vad valoarea si sa imi modific convingerile negative pe care mi le insusisem atat de bine…Am iesit la suprafata :). Mi-am schimbat si jobul si am reusit sa imi gasesc o locuinta. Multumesc, Adela, ca m-ai ajutat sa ma vad intr-o alta lumina!
M.N, 52 ANIAm ajuns la Dna psiholog pentru ca imi doream sa ma reintorc la munca, intr-o tara straina si nu mai puteam. Ajungeam pana la Arad si mi se facea rau. Nici nu credeam ca o sa mai pot pleca vreodata, eram foarte speriat si rusinat de mine. Am vorbit cu Dna Mihalcea si nu mi-a fost greu, nu mi-a fost nici rusine. Mi-a explicat ce se intampla cu mine si ce am de facut in continuare. Asa ca am putut pleca, iar acum m-am intors intr-o scurta vacanta. Dupa aceea, plec din nou. Sunt sigur de asta. Viata mea este din nou buna! Multumesc din tot sufletul.
D.E.27 ANI În acea perioadã s-a plantat o samanta pe care acum o vad cum creste. Este o samanta pe care nu aveam curaj sa-i dau voie sa creasca. Este vorba despre samanta iubirii fata de mine.
Eu nu stiu cum este sa-ti dai timp, sa ai gija de tine, pentru ca eu am exercitiu doar pe a da altora timpul meu, iubirea mea, grija si gandurile mele, etc. si-atunci, cum sa mai am pentru mine ceva, daca eu dau totul?
Cand am fost intrebata ce problema am, eram intr-o confuzie totala, deoarece am stiut sa ma mint atat de bine atatia ani, incat am ajuns sa cred ca nu am nici o problema, desi eu ma simteam la capatul puterilor. Cum poate un om sa nu aiba nici o problema, daca se simte asa? Aceea a fost clipa in care mi-am recunoscut ca am o problema, ca port, cu mine, o vina grea zi de zi. M-am hotarat s-o las jos si sa vad ce-i cu ea. Iar cand am vrut, mi-a iesit in cale Adela.
Au fost momente greu de suportat in constientizarile mele, pentru ca ma faceai sa fiu atenta si la asta si la altele si simteam ca sunt multe si greu de dus. Dar acum, dupa ce a mai trecut o perioada de timp mai lunga, privesc in urma iar, la acele momente si nu mai sunt grele deloc.
Simt ca acum este ordine, exact ca in locurile scormonite si aranjate, iar asta ma face sa simt liniste. Este ca dupa o furtuna. Exact asta simteam ca ai facut, ai provocat o furtuna, iar apoi m-ai ajutat, cu rabdare, sa le asez la locul lor si sa le accept asa cum sunt.
Parca nimic nu mai este atat de greu de suportat ca inainte dupa ce am inteles ce ma durea, de fapt, cel mai tare. Ma durea enorm de mult singuratatea din viata mea. Uneori nu ma mai lasa fizic sa respir, iar ca drept dovada am facut si pneumonie. Nu mai puteam respira, nu mai zambeam, ci lacrimile erau prietenele mele cele mai bune. Acum, imi sunt doar amice, fara de care pot trai bine oricand.
Vreau sa zic ca modul calm, cald si rabdator al tau a fost compatibil cu mine, iar asta m-a ajutat si mai mult sa vreau sa vad cele mai durereoase zone ale mele, pentru ca simteam sprijnul si intelegerea ta. E foarte greu sa treci singur prin acele locuri sau sa vezi ca nimeni nu poate intelege ce simþi, ce traiesti. Stilul tau este unul care m-a facut sa nu fug, ci sa am rabdarea sa inteleg ca, cu cat voi fugi mai mult de ce ma doare, cu atat nu voi scapa de ele. Ca solutia este sa le constientizez, sa le inteleg si sa le accept asa cum sunt ele.
Iti multumesc, Adela, pentru ca ai stiut sa ma porti cu blandete in cele mai dureroase zone ale mele, dar si pentru ca ai stiut cum sa ma faci sa le si vad, sa le inteleg si sa le accept.
V.I, 50 aniBuna Adela,
Iti multumesc din suflet ca mi-ai fost alaturi, ai stiut sa ma asculti (am inteles ce inseamna sa asculti fara sa judeci…) si sa imi pui intrebarile potrivite, astfel incat sa ajung la raspunsuri pe care nu le intrevedeam si care mi-au linistit sufletul. M-au ajutat sa ma accept asa cum sunt ca mama, sa nu ma mai simt vinovata pentru ce credeam ca nu am facut , sau am facut gresit in educatia baiatului meu.
Am constientizat ca este multa suferinta in sufletul baiatului meu si am reusit sa simt compasiune pentru el. Iubirea a invins nemultumirea ca el nu este asa cum imi doream eu.
Colaborarea noastra m-a ajutat sa invat, sa ascult, sa imi ofer ajutorul doar daca este solicitat si sa accept alegerea pe care o face partenerul (sotul, copilul…), chiar daca eu consider ca nu este cea mai buna. Greu, dar culmea este ca merge din ce in ce mai usor, chiar nu trebuie sa controlez eu totul.
Am invatat ca pot si este necesar sa “negociez” cu propiul copil.
Am descoperit ca eu cer baiatului meu sa aiba o maturitate emotionala pe care nici eu si nici sotul meu nu am reusit sa o atingem nici la 50 de ani.
“Comunic sincer si deschis cu mine si cu toti cei din jurul meu” a devenit deviza mea zilnica de control . Si are un efect mai mare decat m-am asteptat 🙂
Inca sta mult pe calculator si inca nu stiu exact ce o sa fac in legatura cu asta, dar ne-am apropiat mult mai mult de cand nu il mai cert ca pe un copil mic si ii solicit ajutorul in diferite planuri. Nu imi mai fac atatea griji si astept sa vedem ce ne mai ofera “momentul” ca sa ne exersam comunicarea, acceptarea, rabdarea, intelegerea …si sa nu uit de bucuria de a fi impreuna.
Multumesc si o sa te tin la curent.
O.F, 43 aniDraga Adela,
Am inceput cele 6 sedinte cu teama, dar si cu speranta ca voi schimba ceva, nu stiam initial daca se va intampla la mine sau la ceilalti. Nu stiu daca exista vreun tipar sau vreo schema pe care trebuia sa le urmam, mie mi s-a parut fiecare sedinta ca a venit la momentul si cu raspunsul potrivit. Contrar vremii, care parea sa fie impotriva mea, parca isi dorea sa nu ajung la tine. Cu toate astea am reusit sa ajung, am reusit sa ma deschid in fata ta si sa descopar lucruri noi despre mine.
Cu ce m-au ajutat?
M-au ajutat sa depasesc momentele sarbatorilor, sa ma bucur de ele si sa vad partea frumoasa a lor.
M-au ajutat sa ma inteleg si sa nu ma mai judec atat de aspru.
M-au facut sa inteleg ca merit, ca am nevoie si ca trebuie sa-mi daruiesc iubire.
M-am redescoperit cu ajutorul tau.
Cu ce am ramas?
Am ramas cu o dorinta imensa de a cauta si a gasi raspunsuri.
Sunt atenta la ceea ce simt mult mai mult decat inainte.
Nu ma mai dor cuvintele celorlalti atat de rau.
Nu ma mai simt vinovata daca imi doresc sa-mi daruiesc ceva.
Recunosc mult mai usor ca nu le pot face si nu le pot duce pe toate.
Dupa atat de multi ani am reusit si am avut curajul sa spun “Nu!”. Cred ca este cea mai mare realizare pentru mine.
Sunt fericita ca te-am intalnit si ca am putut comunica deschis si direct. Apreciez foarte mult acest lucru. M-ai acceptat asa cum sunt si nu m-ai judecat. Imi doresc sa fac si eu la fel cu ceilalti (exersez si voi reusi).
Iti multumesc din suflet si ma bucur ca existi in viata mea.
Te imbratisez!