Excluderea din familie

Exista o categorie de parinti care isi doresc, de fapt VOR cu orice pret, copii care sa fie exact ca ei sau macar ca unul dintre ei. Daca acesti copii au personalitate diferita, isi doresc lucruri diferite pentru viata lor, alte meserii, alt loc pentru a trai, alt gen de a se imbraca sau alt fel de a se hrani, ei vor primi ca raspuns parintesc respingere exprimata in clar.
Daca ne uitam mai atent, aceste situatii au loc adesea in familii cu pozitie sociala inalta, familii vechi, cu nume si cu ‘’sange albastru’’, familii in care din generatie in generatie se transmite obligatia de a urma ceea ce deja a fost inceput: sa te faci avocat, medic sau arhitect, sa te casatoresti cu cineva din acelasi mediu, sa frecventezi anumite cluburi si sa ai un anumit tip de casa, sa mergi in vacante cu iahtul, sa bei din pahare de cristal.
Un copil nascut intr-o astfel de familie este nevoit sa urmeze reguli. Mai putin regula proprie pentru ca cea care are greutate mare este traditia. Este ceea ce este trasat de mult de cineva, nici nu se mai stie cine, scopul fiind unul singur: sa ne mentin in frunte cu orice pret.
Si, cateodata, cineva dintr-o generatie incepe sa aiba idei diferite, emotii diferite, comportamente diferite. Incepe sa zica NU si DA exact acolo unde ‘’nu ar trebui’’. Si incepe de mic. Acest copil nu vrea papion sau rochita cu volane, nu vrea sa stea ‘’cuminte si nu vrea nici ‘’sa faca frumos’’. El vrea sa fie diferit, el se simte diferit si chiar arata diferit, ceea ce ii face pe parinti sa se intrebe retoric daca nu au gresit copilul la maternitate. Ei simt furie, rusine in fata celorlati pentru un astfel de copil, simt dispret si dezamagire, in cantitati atat de mari incat pot hotara sa il scoata nu doar din casa dar si din sufletele lor, sa-l uite si sa prefaca ca nu a existat, il exclud, il dezmostenesc. Asa devine copilul un fel de paria al familiei Acesti copii neintelesi si judecati, tratati ca niste creaturi periculoase de parinti, traiesc o trauma atat de puternica incat isi pot pierde propria identitate. Ei nu vor sa isi dezamageasca parintii si familia, ei vor doar sa fie asa cum sunt. Iar acest lucru este imposbil.

Acest copil exclus este ranit in propiul sine si in propria existenta, el va intelege foarte greu de ce s-a intamplat asta, va cauta sa intre in relatii care sa-l confirme ca persoana sau se retrage pana la izolare. Devine un ratacitor ca sa nu mai stie nimeni de el sau realizeaza lucruri cu adevarat marete in speranta ca cineva il va aprecia si il va accepta. Totusi multa tristete va resimti acest om, iar modul de adaptare va fi greoi. In cazul in care nu reuseste sa se inteleaga, sa se desprinda si sa-si modeleze o noua viata interioara, atunci aceasta fapta va fi perceputa in sistemul de familie ca o nedreptate poate chiar ca o ‘’crima’’ emotionala si, in acest caz, cineva dintr-o generatie urmatoare va veni sa incerce reconcilierea si vindecarea sistemica. Inconstientul colectiv cere imperios ca fiecarui membru sa i se recunoasca locul si rolul lui in familia de care apartine.

Nu ma pot opri totusi sa nu remarc imensa oportunitate pe care a ratat-o aceasta familie , prin acest copil, pentru a iesi din tiparele vechi de sute de ani, pentru a se reinnoi, a se reinventa. A ne uita la noi doar prin ochii perfectiunii poate duce la involutie.